Despre ceaiul verde și sănătatea bucală
Ceaiul verde contribuie la protecția împotriva cariilor, a gingivitei, parodontitei, halitozei.
In Japonia, există un program școlar de sănătate orală, în cadrul căruia elevii între 6 - 10 ani practică zilnic, la venirea și plecarea din școală, gargară cu ceai verde. Astfel, copiii tratați reduc cu aproximativ 40% cariile.
Până în prezent s-au efectuat numeroase studii care atestă efectele benefice ale ceaiului verde asupra stării generale a danturii.
Un studiu mai interesant a fost pe 35 de voluntari dispuși să se abțină patru zile de la orice igienă orală normală, ca periatul dinților sau folosirea aței dentare. În schimb, și-au clătit gura cu ceai verde dimineața, după masă și înainte de culcare. Clătirea cu ceai a redus în mare măsură depunerea plăcii care produce cariile.
Ceaiul verde neutralizează respirația urât mirositoare prin inhibarea bacteriilor ce descompun resturile de alimente din gură în compuși care duc la halenă.
Streptococcus mutans a fost identificat ca inamicul oral numarul 1. Există soluții pentru a-l combate, cum ar fi apa de gură ce conține clorhexidină, însă folosirea ceaiului verde în loc de apă de gură s-a dovedit a fi mai eficientă în combaterea acestuia; ca să nu mai spunem de zero efecte secundare.
Polifenolii din ceaiul verde sunt cei responsabili de reducerea bacteriilor din gură, protejându-ne de influența negativă a fumul de țigară.
Acesta conține însă și fluor - bine-cunoscut în lupta sa împotriva cariilor, cu rol în susținerea smalțului dentar.
Ceaiul verde stimulează producția de salivă, reducând astfel aderența microbilor la suprafața dinților.
Ceaiul verde conține și vitamina C, care contribuie la o bună sănătate a gingiilor și la prevenirea parodontozei.
De asemenea, consumatorii de ceai verde beneficiază de o șansă redusă de apariție a cancerului în cavitatea orală.
Apa de gură poate fi foarte ușor refuzată de copii, mai ales dacă aceștia sunt mai mici; însă nu vor refuza vreodată o gargară cu ceai verde. Le poți da un exemplu copiiilor tăi, ca sa dezvolte un bun obicei pentru sănătatea dinților lor. Au nevoie doar să-și vadă părinții, fiindcă învață de minune prin imitație.